4. Cultură până la stadiul de blastocist (ziua 5-a)
5. Crioconservarea gametilor şi embrionilor
6. Transfer de embrioni congelaţi
7. Inseminare intrauterină sau FIV cu spermă donată (bancă de spermă)
** După începerea ciclului de stimulare ecografiile şi investigaţiile hormonale sunt incluse în preţul procedurii de fertilizare
**Centrul medical HitMed se numără printre puţinele unităţi de acest fel dotate cu laborator de analize şi cu sală de intervenţii pentru investigaţii şi tratamente endoscopice (histeroscopie, laparoscopie vaginală) proprii.Aceste aspecte reduc costurile generale şi asigură confort în ceea ce priveşte investigarea şi tratamentul cuplurilor infertile. ** Prima inseminare intrauterină a fost efectuată în anul 2005 când s-a născut şi primul copil conceput prin IUI.** Prima fertilizare in vitro a fost efectuată în 2007, iar primul copil conceput prin FIV s-a născut în anul 2008.
**48% este rata de sarcini obtinute prin FIV/ICSI în ultimul an!
actualizat 01.02.2012
Determinarea cauzei infertilităţii necesită cel mai adesea colaborare interdisciplinară între medicul ginecolog, endocrinolog, urolog şi nu numai. Ea este o etapă esenţială pentru stabilirea conduitei terapeutice ulterioare, necesitând din partea cuplurilor răbdare şi înţelegerea necesităţii investigaţiilor medicale multiple şi a necesităţii investigării ambilor parteneri.
La prima consultaţie ce necesită prezenţa ambilor parteneri discutăm despre problemele dvs de a concepe un copil şi planificăm etapele următoare. Deoarece sterilitatea cuplului este o problema extrem de intima a acestuia, discutam personal cu fiecare cuplu toate problemele ridicate de patologia lor specifica, răspundem la întrebările dumneavoastră, întocmim un plan de investigaţii şi eventual elaborăm o strategie terapeutică.
Primul pas în investigarea cuplului infertil o reprezintă efectuarea spermogramei, ce constă în analiza unei probe de spermă recoltateîntr-un recipient steril prin masturbare după o perioadă de abstinenţă de 2-5 zile, în absenţa consumului de excitante sau medicamente ce afectează spermatogeneza, recoltată de preferinţă în cadrul centrului nostru. Ea oferă date referitoare la numărul de spermatozoizi, volum, pH, motilitatea spermatozoizilor, morfologie, nr de leucocite. Prezenţa unei spermograme modificate necesită repetarea acesteia la interval de o lună, efectuarea unei spermoculturi şi nu în ultimul rând consultarea unui medic urolog ce va efectua un examen clinic, ecografia genitală şi investigarea statusului hormonal, în funcţie de care se va stabili conduita terapeutică.
Investigarea partenerei cuprinde mai multe etape:
-examen ginecologic complet ce cuprinde examen clinic, ecografie endovaginală, recoltarea unui examen citologic Babes Papanicolau, recoltarea de culturi de secreţie vaginală
-stabilirea statusului hormonal
-monitorizarea ovulaţiei ce poate fi efectuată fie la domiciliu de către pacientă prin măsurarea temperaturii bazale timp de câteva luni, folosirea de kit-uri de ovulaţie, evaluarea mucusului cervical, fie în centrul medical prin monitorizarea ecografică a dezvoltării foliculare sau dozări hormonale, ultimele fiind preferabile
-testul postcoital prin care se verifică capacitatea spermatozoizilor de a traversa mucusul cervical la 2-12 ore de la contactul sexual
-histerosalpingografia sau echografie transvaginală utero-tubară cu contrast lichidian ce evaluează permeabilitatea trompelor uterine se efectuează în primele zile după menstruaţie
-histeroscopia, efectuată sub anestezie generală în blocul operator, este în prezent una din tehnicile cele mai utilizate pentru evaluarea patologiei uterine, permiţând totodată manevre terapeutice în cadrul aceleiaşi sedinţe histeroscopice. Prin această procedură se pot diagnostica polipi uterini intracavitari, sinechii uterine, cancerul endometrial,stenoza ostiumului tubar, hiperplazia polipoidă endometrială, unele fibroame uterine, extragerea dispozitivelor anticoncepţionale intrauterine precum şi alte proceduri terapeutice.
-Laparoscopia vaginală sau abdominală ce permite evaluarea ovarelor, trompelor şi uterului
-Teste pentru infecţii vaginale
-Determinări serologice pentru sifilis, hepatită B, hepatită C şi HIV
-În funcţie de afecţiunile asociate pot fi necesare şi alte examene clinice (medicină internă, diabet şi boli de nutriţie, cardiologie etc) şi explorări paraclinice specifice patologiei (echografie abdominală, ECG, test de toleranţă orală la glucoză, lipidogramă etc).
Exceptând laparoscopia abdominală şi histerosalpingografia, celelalte investigaţii paraclinice se pot efectua în cadrul centrului medical HITMED.
Reproducerea umană este un proces complex care presupune integritatea funcţională a tuturor etapelor pe care le presupune: ovulaţia (eliberarea ciclică în fiecare lună a unui ovocit de către ovar), spermatogeneza, fertilizarea ovocitului de către spermatozoid cu formarea zigotului, transportul prin trompa uterină spre uter, implantarea zigotului şi dezvoltarea sa ulterioară.
În cazul unui cuplu perfect fertil, cu activitate sexuală regulată, neprotejată, şansele de fecundare, implantare şi dezvoltare a unui embrion sunt de aproximativ 22 % pentru fiecare ciclu. Aceasta înseamnă că, în medie, e nevoie de 4-5 luni de activitate sexuală neprotejată (cu limite între o lună şi câţiva ani) pentru a se obţine o sarcină. Până la un sfert din sarcini se pierd spontan până la 3 luni.
Infertilitatea este definită ca incapacitatea unui cuplu de a obţine o sarcină, indiferent de cauză după un an de act sexual fără a folosi mijloace contraceptive. Ea are atât cauze feminine, masculine cât şi o asociere a celor două, motiv pentru care cercetarea cauzelor şi tratamentul infertilităţii trebuie să fie efectuate de ambii parteneri. În cazul cuplurilor la care partenereul feminin a depăşit vârsta de 37 de ani perioada de aşteptare se reduce la 6 luni.
Fertilizarea in vitroa fost intital conceputa ca o alternativa pentru acele femei ale caror trompe uterine erau obstruate ori absente.
AstaziFIVreprezinta solutia multiplelor probleme de fertilitate ,inclusiv a ovulatiilor neregulate, a azoospermiei,FIVrezolvand si nenumarate cazuri de sterilitate primara(de cauza necunoscuta).
In momentul in care spunem“in vitro”referim la faptul ca fecundatia are loc in laborator,in conditii speciale, în afara corpului uman.
Louise Brown, născută în 1978 este primul copil conceput"în eprubeta". De atunci, numărul copiilor conceputi prin FIV pe plan mondial creşte de la un an laaltul, fiind deja aprox. 4,6 milioane (peste 5 milioane in 2012). In jur de 340.000 copii conceputi prin FIV in fiecare an. Nu s-au constatat diferenţe între aceştia şi copiii concepuţi în mod natural (din punct de vedere alprocentului de malformaţii, inteligenţei...).
Tehnica de fertilizare in vitro constă în stimulare hormonală cu produse hormonale farmaceutice în scopul obţinerii mai multor foliculi ovulatori.Dezvoltarea foliculilor este monitorizată prin ecografii endovaginale şi dozări hormonale. Maturarea ovocitelor este indusă medicamentos într-un anumit stadiu de dezvoltare foliculară prin administrareaambulatorie pe cale injectabilă intramuscular sau subcutanat de LH, iar la 36 ore după aceasta pacientei i se recoltează lichid folicular prin puncţie vaginală ghidată ecografic.Procedeul se face sub anestezie generală şi durează aproximativ 20-30 minute. După puncţia foliculară, pacienta este ţinută sub observaţie în staţionar aproximativ 60 minute..
Fertilizarea in vitro constă în punerea în contact a ovocitelor şi spermatozoizilor în laborator, cu formarea şi dezvoltarea de embrioni ce sunt cultivaţi în incubatoare speciale. Evoluţia embrionilor este monitorizată în laboratorul de fertilizare in vitro până în momentul în care se efectuează embriotransferul embrionilor în uter. Pacienta este rechemată după aproximativ 2-5 zile când vor fi introduşi în apropierea fundului uterin embrionii dezvoltaţi in vitro, momentul embriotransferului depinzând de numărul şi calitatea embrionilor obţinuţi, vârsta pacientei ţi istoricul medical al acesteia.procedură inofensivă.
Embriotransferul nu este dureros şi nu necesită anestezie.
Embrionii supranumerari sau sperma care sunt în exces pot fi congelaţi cu ajutorul sistemului de crioconservare. Congelarea este făcută după programe controlate de calculator şi standardizate pe plan mondial. Congelarea embrionilor este necesară deoarece la un ciclu ulterior embrionii decongelaţi pot fi introduşi direct în uter nefiind necesară o nouă procedură de stimulare a pacientei şi nici recoltarea ovocitelor prin puncţia ovariana.
După embriotransfer se administrează medicaţie ce asigură suport luteal, care, în cazul obţinerii sarcinii este continuata până la 12 săptămâni de gestaţie.
Sarcina este confirmată biologic prin determinareab-HCG-ului la 10-14 zile de la puncţia ovariană şi ecografic la alte două săptămâni, rata de suuces a FIV depinzând de mai mulţi factori dintre care amintim vârsta maternă, etiologia infertilităţii şi răspunsul la tratament.
Riscurile pe care le implică procedura de fertilizare in vitro sunt: lipsa de răspuns la tratament, sindromul de hiperstimulare ovariană, sarcina multiplă, sarcina ectopică.
ICSI(Injecţia intracitoplasmatică de spermă)
ICSI presupune aceleaşi etape cu fertilizarea in vitro, excepţie făcând tehnica de laborator ce constă în injectarea unui spermatozoid direct în ovocit, fiind indicată la pacienţii cu afectare severă a spermogramei sau eşecuri repetate ale FIV.
Riscurile specifice ale acestei proceduri sunt: distrugerea ovocitelor prin puncţie şi creşterea uşoară a riscului de anomalii cromozomiale.
Procedeul presupune introducerea în cavitatea uterină a spermei prelucrate în laborator în medii speciale. Acesta se realizează în momentul ovulaţiei care poate fi provocată spontan sau după stimulare ovariană.
Dezvoltarea foliculară este monitorizată prin ecografie endovaginală, iar ovulaţia este declanşată prin administrarea de inductori ai ovulaţiei. De obicei sperma este proaspăt recoltată de la partener, dar se poate folosi şi sperma congelată a partenerului, iar atunci când este cazul spermă donată congelată. Sperma este concentrată şi îmbogăţită, după care este introdusă în uterul pacientei cu ajutorul unui cateter special.
Dupa 14 zile se testează prezenţa sarcinii prin determinarea valorilor sanguine al hormonului -HCG.
Inseminarea intrauterină este indicată atunci când factorul masculin este implicat în patogenia infertilităţii, în infertilitatea idiopatică, anovulatorie, sau de cauză cervicală. În cazurile cu spermogramă sever afectată dar si în insuficienţa ovariană sau în obstrucţia tubară atunci când inseminarea intrauterină nu este posibilă se recurge la fertilizarea in vitro.
În cazurile cu azoospermie sau teratospermie se poate face inseminare cu material seminal procurat de la o banca de sperma din Danemarca. În acestă situaţie cuplul poate alege donorul dupa caracteristicile fizice dorite.
Rata de succes este de 8-12% per ciclu şi de 40-60% după 3-6 cicluri de IUI.
Preturi servicii medicale Fertilizare in Vitro/Inseminare - in RON echivalent:
1. Fertilizare in vitro (FIV) ...1400 Euro
(include ecografii 3D pentru monitorizarea stimulării ovariene, analize hormonale efectuate pe parcursul stimulării ovariene, anestezia intravenoasă, punctia ovocitara)
2. Transfer de embrioni congelaţi ...800 Euro
3. FIV oprită (înainte de puncţia ovocitară)... 300 Euro
Plăţi suplimentare în conexiune cu procedura de FIV:
4. Injecţia intracitoplasmatică a spermatozoizilor (ICSI) ...400 Euro
5. Cultura blastocist (ziua 5-a)... 300 Euro
6. Assisted hatching (zona drilling)... 300 Euro
7. Aspiraţia spermatozoizilor din testicul (TESA) ...300 Euro
8. Crioconservarea gameţilor şi a embrionilor ...300 Euro
9. Păstrarea embrionilor crioconservaţi timp de un an (primul an gratuit) ...200 Euro
10. Păstrarea spermei crioconservate timp de un an ...100 Eur
Inseminare intrauterină (IUI) ...250 Euro
(include ecografii 3D pentru monitorizarea stimulării ovariene)
Inseminare uterină cu spermă donată (bancă de spermă)... 250 Euro+ preţul eşantionului de spermă importat de la bănci de spermă externe (200-380 euro)
Examinarea completă a infertilităţii... 200 Euro
(include consultaţii, ecografii vaginale inclusiv instilaţie cu mediu de contrast ecografic 3D pentru vizualizarea permeabilităţii tubare si a cavităţii uterine)
Spermogramă ...25 Euro
Analize hormonale ...7-25 Euro/analiză
Pachet analize boli infecţioase cuplu (hepatite, HIV, complex Torch, culturi secreţii, Pap) ...200 Euro
Dacă este cazul se mai poate efectua:
Histeroscopie exploratorie ...250 Euro
(cu anestezie intravenoasă si biopsie endometrială)
Histeroscopie interventională... 400 Euro
Laparoscopie vaginală ...500 Euro
Hidroinstilaţie sub control ecografic 3D (HyCoSy)... 150 Euro (exclude HSG cu radiografie)
Puncţie vilozitară/amniocenteză ...250 Euro
** Medicaţia de stimulare hormonală nu este inclusă în aceste preţuri.
Criterii de eligibilitate:
a)cuplu steril, definit drept cuplul conjugal care nu a avut capacitatea de a se reproduce fără a folosi mijloace anticoncepţionale timp de2 ani de viaţă conjugală;
b)cuplu căsătorit de cel puţin 2 ani;
c)cel puţin unul dintre membrii cuplului are cetăţenie română, cu domiciliul stabil în România;
d)cel puţin unul dintre membrii cuplului are calitatea de asigurat în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate de cel puţin 2 ani;
e)nici unul dintre membrii cuplului nu are copil în viaţă;
f)cuplu autolog (se exclude donarea de ovocite, de spermă sau mama surogat);
g)vârsta femeii cuprinsă între 24-40 de ani;
h)indexul de masă corporală al femeii cu valori cuprinse între 20-30;
i)rezerva ovariană în limite normale probată de valoarea FSH şi AMH
Pentru includerea în subprogramul FIV/ET cuplul solicitant depune la sediul unei unităţii sanitare care derulează subprogramul un dosar care cuprinde următoarele documente:
a)cerere pentru includerea în subprogramul FIV/ET - document original;
b)copii legalizate după actele de identitate ale membrilor cuplului;
c)copie legalizată după certificatul de căsătorie;
d)adeverinţă eliberată de casa de asigurări de sănătate din care să rezulte calitatea de asigurat în sistemul de asigurări sociale de sănătate, de cel puţin 2 ani - document original, emis după data de 1 ianuarie 2011;
e)declaraţie pe proprie răspundere din care să rezulte că nici unul dintre membrii cuplului nu are copil în viaţă - document original;
f)adeverinţă medicală eliberată de medicul de familie din care să rezulte înălţimea, greutatea şi indexul de masă corporală al femeii - document original, emis după data de 1 ianuarie 2011;
g)buletine de analize medicale din care să rezulte valoarea FSH şi AMH - documente originale, emise după data de 1 ianuarie 2011;
h)documente medicale din care să rezulte diagnosticul de sterilitate al cuplului solicitant - documente originale emise după data de 1 ianuarie 2011;
i)document medical din care să rezulte indicaţia medicală pentru realizarea procedurii de FIV/ET - document original, emis după data de 1 ianuarie 2011;
j)declaraţie pe proprie răspundere din care să rezulte că solicitantul a depus un singur dosar la sediul unei singure unităţi sanitare care derulează subprogramul FIV/ET;
k)document din care să rezulte angajamentul cuplului privind depunerea copiei certificatului de naştere a copilului, la sediul unităţii sanitare în cadrul căreia s-a realizat procedura FIV/ET, în termen de maximum 10 zile de la emiterea acestui document;
l)opis al documentelor dosarului cu precizarea numărului de pagini aferent fiecărui document în parte.
Proceduri de tratare a infertilităţii efectuate la Centrul medical HitMed